Sfaturi pentru examenele Cambridge. Ce trebuie să știi în ziua testării și înainte

Cum știi când și dacă ești pregătit să susții un examen Cambridge? Și care sunt trucurile care te pot ajuta să te pregătești și să te prezinți la examen astfel încât să ai o eficiență maximă și cele mai bune rezultate? Printre sfaturile noastre: un curs de pregătire te ajută mult, ca și atenția acordată felului în care rezolvi tipurile de itemi prezenți la examen și familiarizarea cu aceștia. Din punct de vedere psihologic, cu cât știi mai bine ce vei avea de făcut și cu ce te vei confrunta, cu atât mai relaxat vei fi.

Iată dintre ce examene Cambridge poți alege: 

YLE (Starters, Movers, Flyers) – potrivite pentru copiii ]ntre 7-12 ani

A2 Key – pentru copii de 12-15 ani

B1 Preliminary – pentru copii de 13 – 16 ani

B2 First – pentru copii de 14 – 18 ani

C1 Advanced – recomandat pentru copii de 16 ani+

C2 Proficiency – vârsta adultă

Fiecare dintre ele vine cu provocările sale, de natură cognitivă sau emoțională. Partea bună e că aceste examene au un format cât se poate de prietenos pentru toate vârstele. Iar dacă un candidat își face bine treaba înainte de examen, experiența va avea darul de a îl motiva, de a îi da încredere și de a îl încuraja să continue studiul și pe viitor!

Sfaturi generale privind pregătirea pentru examenele Cambridge

E important să cunoști limba engleză scrisă și vorbită foarte bine înainte de a seta ca obiectiv susținerea unui examen Cambridge. Pentru acest lucru, un curs de engleză generală te va ajuta cel mai mult – un curs unde să înveți vocabular, gramatică, să studiezi diferite topicuri și să îți exersezi mâna la texte libere, să discuți, să lucrezi exerciții și compuneri în pereche sau echipă. O perioadă de învățare fără stresul punctajelor și al răspunsurilor corecte. La copiii școlari, e ideal să existe cel puțin 2 ani de învățare liberă înainte să vorbim de susținerea unui examen. Și asta pentru că examenul trebuie să fie un mijloc de (auto)motivare și de evaluare neutră a nivelului de limbă, nu un scop în sine!

Dezvoltă simultan, egal, toate competențele (Listening, Speaking, Reading, Writing).

 Prin competențe ne referim la:

  • aptitudinile de înțelegere (Listening și Reading, înțelegerea textului oral, vorbit la viteză naturală, cu dificultate conform nivelului, cu zgomote de fond pentru nivelurile mai înalte și a textului scris, unde, în funcție de tipul de examen, trebuie înțelese strict informațiile sau dedusă nuanța, conotațiile sau opinia autorului, care nu sunt exprimate concret). 
  • aptitudinile de producție: orală (descriere, vorbit liber, interacțiune cu un partener) și scrisă (scrierea creativă și corectă a unor texte funcționale sau nu care să respecte întocmai cerințele date).

Dacă ești foarte bun la Speaking și comunicare, însă faci multe greșeli de ortografiere, nu ești încă pregătit pentru examenul Cambridge. Dacă înțelegi foarte bine engleza, dar nu ești riguros în exprimare, ești laconic, ai dificultăți în a conversa întregul număr de minute specificat la nivelul de examen vizat, sau ai dificultăți în a atinge numărul de cuvinte și rânduri cerute la proba scrisă, nu ești încă gata să susții Cambridge. 

Iar dacă știi foarte bine limba vorbită, dar nu ai răbdare și nu dai atenție exercițiilor de la Reading și Use of English, nu te oprești să revezi cerințele și nu verifici răspunsurile oferite, aș zice că încă mai ai de lucru. E important să mergi bine pregătit, să eviți situația în care nu ai promova așa cum te aștepți.

grup de copii care se afla in pauza intre doua probe la examenul cambridge B1 Preliminary pe hol langa sala de examen la FollowMe

Grup de copii aflat în pauza dintre două probe ale examenului Cambridge B1 Preliminary, sesiunea FollowMe.

Vizionează înregistrări cu probe de Speaking

În acest fel, vei înțelege mai bine ce se cere de la tine și îți vei putea compara nivelul și ideile cu cele ale candidaților din video. Atenție doar: candidații prezentați de cambridge sunt întotdeauna nivel mediu – deci există loc de mai bine pentru a obține punctajul maxim!

Rezolvă subiecte de examen

Exact așa cum trebuie: contra timp, ascultând, ca la carte, de 2 ori înregistrările, calculându-ți de fiecare dată punctajul și consultând criteriile de acordare a acestuia. Așa vei ști unde te situezi, care e punctul tău vulnerabil (ce probă te încurcă) și ce să exersezi mai mult.

Treci printr-un scurt curs specializat pe nivelul de examen dorit

Odată ce ai căpătat nivelul de limbă pe care vrei să îl certifici, adică odată ce un profesor cu experiență ți-a spus că poți susține un anumit nivel, e ideal să te familiarizezi cu formatul acelui tip de test. Să știi ce itemi apar în subiecte, în cât timp trebuie rezolvați, câte părți are proba de Speaking, care sunt rigorile articolelor, eseurilor sau mailurilor ori poveștilor la proba de Writing. Cum să abordezi proba de Reading și Use of English astfel înât să te încadrezi și bine în timp, să fii și sigur că răspunzi corect și nu ratezi, din neatenție, informații. 

În acest scop, cel mai bine e să urmezi un scurt modul de curs de pregătire pentru test, în cadrul căruia să se lucreze doar subiecte de examen. Cum te ajută?

  • Te obligă să lucrezi structurat suficient material săptămânal
  • Ti se explică și te obișnuiești cu itemii de examen
  • Primești feedback la partea de scriere, corespunzător baremului de evaluare. Nu e suficient să sune bine compunerea – detalii mai jos.
  • Ai șansa să exersezi cu adevărat pentru proba de Speaking, inclusiv alături de mai mulți parteneri, așa cum se va întâmpla și la examen

Școlile de engleză FollowMe din Drumul Taberei, Ghencea, Titan și Vitan organizează în fiecare vară, din iunie până în august, module de pregătire cambridge YLE, A2 Key, B1 Preliminary, B2 First și C1 Advanced. De două ori pe săptămână (pot fi programate luni și miercuri sau marți și joi), câte două ore, poți alege să participi mai multe sau mai puține săptămâni, conform planurilor tale de vară. Apoi în August poți susține examenul în sesiunea FollowMe (pentru motive de a face pregătire și de a susține un examen Cambridge vara, citește acest articol).

5 sfaturi pentru ziua examenului Cambridge

  1. Trezește-te la timp.

Nu știu dacă ai observat deja, dacă pleci dimineața, din timp, prinzi pe toată lumea în trafic mai relaxată și mai puțin agresivă și ești și tu la fel. Dacă întârzii, pe lângă presiunea pe care o resimți din acest motiv, vei merge cu un val de oameni care și ei au întârziat și sunt și ei stresați: aleargă, claxonează, se bagă în față, îți taie calea. Vei avea duble motive de stres.

     2. Mânâncă acasă.

Examenul Cambridge nu e genul de test unde să repeți pe ultima sută de metri. Nu ai ce repeta, ori știi engleză, ori nu… E bine însă să fii într-o stare fizică bună. Nu e cazul să iei mâncare la pachet – examenul nu este picnic!

     3. Îmbracă-te adecvat

Chiar dacă examenul e în luna august sau în decembrie, îmbrăcămintea trebuie să fie decentă, ușor formală, adecvată unui eveniment deosebit, unde te prezinți în fața unor examinatori. Dacă ești părinte de copil de 8, 10 sau 14, 18 ani, învață-l aceste noțiuni. Lăsăm acasă pantalonii foarte scurți de plajă, chiar dacă sunt norocoși!

     4. Ia-ți tot ce trebuie cu tine

Creion (neapărat), gumă, creioane colorate (acolo unde este cazul, de exemplu YLE), documente de identificare, apă, șervețele. Orice altceva rămâne oricum la dulap, în afara sălii de examen. Fără telefoane, smartwatch sau alte device-uri, desigur.

     5. Fii relaxat!

Dacă te-ai pregătit o perioadă de timp la engleză și susții examenul potrivit conform evaluărilor profesorilor tăi, practic nu are ce să meargă rău! Trebuie doar să te concentrezi pe examen în timpul acelor ore și nu pe socializare sau distracție cu colegii.

copii fotografiati din spate aflati in sala de examen la testul Cambridge, proba de reading

Privire in sala de examen, la începutul probei de Reading.

Sfaturi utile pentru proba Listening 

La toate nivelurile de examen, înregistrările de la Listening se ascultă de două ori. Nu e cazul să faci pe grozavul și să sari această etapă. Înainte de prima audiție, în momentele libere, citește rapid întrebările și cerințele. Apoi, la prima audiție concentrează-te să rezolvi cât mai mult din ele. La a doua ascultare, fii la fel de atent și verifică ceea ce ai bifat sau completat deja, sau completează ce a rămas nerezolvat. Chiar și în perioada de pregătire pentru examen, respectă această procedură – asta ca să înveți să ai răbdare și să lucrezi metodic! 

Sfaturi utile pentru proba Speaking

La proba orală de la examenul Cambridge, continuă să vorbești până te oprește examinatorul! Nu răspunde scurt, cu Yes sau No, ci caută să incluzi cât mai multe detalii, motive, sentimente, nuanțe, sau exemple personale poți. Scopul probei și al tuturor întrebărilor este ca examinatorul să aibă pe ce să te puncteze, să își dea seama dacă poți sau nu folosi engleza oral conform nivelului. Pentru asta, trebuie să te audă vorbind cât mai mult!

Un alt sfat important pentru proba de Speaking de la nivelurile A2 Key, B1 Preliminary, B2 First și C1 Advanced este să folosești cât mai mult expresii și tehnici de interacțiune la proba colaborativă (în cadrul căreia trebuie să discuți cu partenerul). Monopolizarea conversației este aspru depunctată. 

Sfaturi utile pentru proba Reading (& Use of English)

Poate că aceasta este proba cu care ar fi trebuit să încep. În ultimii ani, constatăm o lipsă de atenție acordată părții de Reading și Use of English, care se soldează cu rezultate ceva mai scăzute. Punem această lipsă de atenție pe seama faptului că subiectele par accesibilă, fiind practic o probă de înțelegere, nu de producție și candidații își imaginează că prin simplul fapt că înțeleg limbajul scris pe foaia de examen, răspunsurile lor vor fi corecte.

Cea mai frecventă eroare pe care o fac tinerii astăzi e că se bazează pe memorie (o dată ce au citit textul, dau răspunsuri din ce își amintesc despre el, fără să verifice și să găsească efectiv răspunsurile la o a doua citire a textului). Deci sfatul pentru această probă e: răbdare, minuțiozitate, subliniază în text și verifică fiecare răspuns cu atenție!

Sfaturi utile pentru proba Writing

Aici e important să cunoști structura unui eseu, a unui mail, articol, poveste, scrisoare și să o respecți întocmai. Să răspunzi la toate întrebările din cerință, să menționezi toate cues care ți se dau și să respecți numărul de cuvinte specificate.

De asemenea, atenție ca gramatica ta să fie cât mai corectă, să folosești structuri și timpuri cât mai variate (o limbă mai bogată impresionează mai mult!), vocabular cât mai complex și să scrii în registrul corect (formal / vs / informal). Altfel spus, nu încerca doar să umpli rândurile. Încearcă să impresionezi, folosind acele cuvinte și structuri de al căror sens și mod de utilizare ești sigur însă.

Toate aceste sfaturi vin în sprijinul candidaților astfel încât examenul să reprezinte o celebrare a cunoștințelor acumulate și o ocazie de a le pune în practică pentru a crește nivelul de motivație. Așa că mergi bine pregătit, cu încredere și… mult succes!

Sursa foto: FollowMe