Cursuri De Limba Engleză Pentru Adulti Intermediari

Ai mai studiat engleza la şcoală şi la liceu. Dar erau mulţi copii în clasă, mereu unii dintre ei erau oarecum începători, aşa că nu aţi putut avansa aşa cum ţi-ai fi dorit sau aşa cum ai fi putut. Ai studiat probabil puţin şi la facultate, ai fost distribuit acolo poate la cursurile de engleză pentru intermediari, însă fiindcă nu toţi colegii aveau un nivel bun, practic nu aţi progresat foarte mult. Nu-i de mirare că te-ai orientat către un curs de engleză pentru intermediari la FollowMe, unde putem prelua învăţarea de acolo de unde ai rămas în trecut.

Poţi înţelege ce spun ceilalţi, te descurci bine în vacanţele din străinătate şi poţi urmări un film sau o emisiune în limba engleză fără subtitrare. Chiar dacă uneori nu înţelegi toate cuvintele, mai ales expresiile acelea complicate, iar alteori, deşi te exprimi fluent, ştii că se strecoară greşeli în vorbirea ta.

În linii mari, asta înseamnă că te situezi la nivelul intermediar. Conform Cadrului Comun European de Referinţă pentru Limbile Străine, undeva în jurul nivelului B1. Felicitări! Eşti pe drumul cel bun!

Cursuri de limba engleză pentru intermediari, la FollowMe

Iată oferta pentru cursurile de limba engleză pentru nivelul intermediar, de la FollowMe, cu detalii despre structura orelor, ședințe și preț:

Ofertă Curs Adulți – Modul Februarie – Iunie

Gândeşte-te la toate planurile tale de a călători: experienţa vacanţelor, care vor reveni la un moment dat în prim plan, va deveni mai plăcută şi mai confortabilă.

Cum învățăm limba engleză online

Mediul virtual oferă, din fericire, o bogăţie de activităţi posibile pentru învăţarea unei limbi străine, dintr-un motiv simplu: studiul se bazează pe comunicare, iar comunicarea poate înflori şi în faţa laptopului, a tabletei sau a telefonului. Mai mult decât atât, pentru mulţi dintre cei din generaţia nouă e mai confortabil să comunici din spatele unui ecran. Ecranele le oferă celor mai timizi senzaţia de siguranţă şi astfel ei contribuie mai mult la curs.

De ce să faci cursuri de engleză de nivel intermediar

Dacă te afli în situaţia descrisă mai sus şi ai studiat în şcoală şi liceu limba engleză, ai toate şansele să fi ajuns la nivelul B1 până acum. Dacă porneşti cu studiul limbii engleze de la zero ca adult, ai nevoie cam de un an de cursuri cu frecvenţa de două ori pe săptămână, dar şi multă dedicare şi ceva implicare acasă pentru a atinge nivelul intermediar.

La FollowMe, modulele de engleză intermediar pentru adulţi se desfăşoară de trei ori pe an, din 4 în 4 luni, cu începere la sfârşitul lunii septembrie, în februarie şi în luna iunie.

Cine poate face ore de engleză pentru adulți intermediari

Pentru a determina cu precizie nivelul tău de cunoştinţe, la FollowMe vei susţine un test de evaluare pentru încadrarea în grupă. Acurateţea evaluării constă în faptul că se începe cu un test care acoperă nivelul A1, apoi cu un altul ce acoperă nivelul A2 şi apoi cu un al treilea ce se adresează exclusiv cunoştinţelor specifice de nivel B1.

În linii mari, ca să poţi urma modulul B1 e necesar să poţi înţelege cu uşurinţă un dialog sau text de limbă engleză generală, dificultate medie şi să poţi utiliza corect în cele mai multe situaţii timpurile de bază ale limbii engleze: prezent simplu şi continuu, trecut simplu şi continuu, prezent şi trecut perfect, viitor. Trebuie să te poţi exprima (chiar dacă exprimarea conţine greşeli) pentru a relata, a planifica sau a explica și ceva ce nu este tehnic sau de specialitate şi să te faci înţeles sau să ceri lămuriri pentru ceva ce nu îţi este clar.

În ce constau cursurile și cum se desfășoară

Ca şi la celelalte niveluri, cursurile îşi propun să îmbunătăţească toate competenţele tale în limba engleză astfel încât să le poţi transfera cât mai uşor în practică în viaţa reală. Alături de profesor şi de maximum alţi 8 colegi de nivel similar, vei parcurge lecţii speciale de lucru pe baza textelor (înţelegere, citire, identificare şi prelucrare informaţii, studierea vocabularului şi a structurilor de gramatică, exprimarea de opinii sau exemple personale pe baza lor), apoi lecţii de îmbogăţire a vocabularului (lexic pentru a descrie diverse obiecte, situaţii, fenomene, dar şi verbe frazale şi expresii idiomatice care te fac să vorbeşti ca un nativ). Lecţiile de gramatică sunt menite să acopere toate timpurile şi structurile limbii engleze şi explicaţiile acoperă 10% din durata cursului, sunt urmate întotdeauna de mult exerciţiu scris şi oral, apoi de practică liberă în conversaţie sau în cerinţe de writing.

Adulti intr-o clasa invata engleza si se distreaza printre carti cu doua laptopuri in fata
Cursurile de limba engleză pentru intermediari pot fi un mijloc de relaxare.

Multe dintre activităţi sunt organizate în perechi sau echipe, astfel încât să te simţi în largul tău, dar şi pentru a interacţiona cu mai mulţi interlocutori, nu doar profesorul, şi a te face înţeles.

Ce materiale sunt necesare

Tanara care citeste printre carti pentru un examen de limba engleza Cambridge CAE sau C1 Advanced
Lectura în limba engleză este utilă pentru consolidarea cunoștințelor

Kitul de bază cuprinde un manual Oxford University Press, un caiet de activităţi şi un cod ce poate fi utilizat online pentru a avea acces la suportul audio și la exerciții suplimentare, acestea fiind suficiente pentru toată durata modulului. În afară de acestea, profesorul furnizează oricând e necesar (la majoritatea cursurilor) fişe de lucru cu extra explicații, exerciţii sau vocabular.

Ar trebui să mai ai asupra ta în dosarul de engleză de nivel intermediar un caiet bine organizat şi ceva de scris. Dar cea mai importantă este… prezenţa ta la fiecare curs în parte dacă se poate sau măcar la marea majoritate!

Ce probleme pot apărea la nivelul de engleză intermediar și cum le poți depăși

Adulții care se află la nivel intermediar au, de regulă, o bază destul de solidă de cunoștințe teoretice în ceea ce privește gramatica și cunosc (pot înțelege) destul de multe cuvinte și mesaje în engleză. Dar, din cauza sistemului de școlarizare românesc, adeseori nu au avut parte de exercițiu în ceea ce privește partea de comunicare, așa că le lipsesc fluența și chiar curajul de a vorbi.

În clasele FollowMe, încercăm să creăm un mediu sigur și prietenos unde fiecare cursant să fie stimulat să comunice, încurajat, să primească sprijinul și feedback-ul corespunzător.

Chiar dacă activitățile de conversație te vor scoate din zona de confort uneori, e important să participi mereu, având în minte că obiectivul tău e acela de a deveni încrezător și spontan în limba engleză.

Adult care invata engleza si citeste de pe un laptop care e pe birou
Cu răbdare, toate dificultățile pot fi depășite.

Avantajele acestui tip de curs

 

Cursul de limba engleză de nivel intermediar te ajută să stăpâneşti mai bine, deci să fii mai încrezător atunci când foloseşti această limbă. B1 este nivelul minim acceptat la multe companii şi corporaţii internaţionale. Cu alte cuvinte, nivelul intermediar deschide multe uşi!

Mai mult decât atât însă, te va face să te simți liber și lipsit de griji atunci când călătorești, fie că o faci de plăcere sau în scop profesional. Începând cu acest nivel, utilizatorii de limba engleză se consideră că sunt autonomi, adică se pot descurca fără probleme cam în orice situație!

Perioada în care se desfășoară orele de engleză

Modulul de limba engleză de nivel intermediar B1 pentru adulţi durează aproximativ 4 luni, 16 săptămâni de curs, aceştia participând la două şedinţe pe săptămână cu durata de două ore şi jumătate. Avem şi pauze, pentru socializare, relaxare şi pentru a solicita informaţii suplimentare 🙂

Cere mai multe informații!



    Te rog dovedește că ești om selectând ceașcă.

    Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
    ×
    Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
    FIŞIERE COOKIE NECESARE
    Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
    Afisează modulele cookie necesare
    Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
    Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
    Afisează modulele cookie necesare
    Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
    Afisează modulele cookie necesare
    Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.