Cand cineva (ne) vorbeste urat, nu avem cum sa nu ne simtim stanjeniti in situatia respectiva. E neplacut sa auzi cuvinte urate, mai ales cand esti copil. Te intrebi de ce adultii vorbesc asa si daca nu cumva e in regula sa vorbesti si tu asa. Pana la urma, tot ce fac adultii e corect si demn de urmat, nu-i asa? De fapt, nu. Nu toti adultii au un comportament demn de urmat si copiii trebuie sa inteleaga acest lucru.
Un lucru de luat in considerare sunt valorile dumneavoastra legate de vorbitul urat. Inainte sa ii certati pe copii ca au folosit injuraturi sau au vorbit urat, intrebati-va daca nu cumva v-au auzit si pe dumneavoastra vorbind astfel. Dumneavoastra, parintii, trebuie sa discutati si sa decideti ceea ce e permis si ceea ce nu e. Daca realizati ca ati vorbit mai „colorat” pe langa cei mici, opriti-va si, astfel, cei mici nu vor mai avea ce comportament negativ sa urmeze si, in timp, se vor dezvata. In unele familii exista un parinte care injura si altul care nu accepta asa ceva. Astfel de comportamente mixte ii pot incurca pe copii, deoarece nu vor sti pe care sa il urmeze. Unii parinti nu ii cearta pe copii daca vorbesc un pic mai vulgar (regula aceasta se aplica, de obicei, la adolescenti), atat timp cat nu folosesc injuraturi legate de Dumnezeu sau religie.
Copiii foarte mici prind cuvintele cel mai des folosite de la parinti. Daca mama sau tata injura intr-un anumit fel de fiecare data cand se supara , copilul va repeta acest cuvant, fie ca se simte sau nu nervos. Ei deprind atat sentimentul transmis, cat si limbajul folosit. Pe masura ce cresc si merg la gradinita, vocabularul lor se dezvolta, iar mintea lor e ca un burete; absorb orice picatura de informatie. Celor mici le place sa se laude cu noile cuvinte invatate. Ganditi-va cum ar fi sa le spuna colegilor de gradinita ce cuvant vulgar a invatat (fara sa stie ca acesta e vulgar). Daca afla ca acest cuvant e urat, il vor folosi pentru a descrie o persoana pe care nu o agreaza. Si de aici incep conflictele. Poate fi amuzant si nevinovat cand o spun cei mici, dar pe masura ce inainteaza in varsta vor intelege ca nu vor fi pedepsiti pentru limbajul vulgar si ca il vor putea folosi in continuare.
Ce puteti face pentru copiii dumneavoastra
Trebuie sa le dati de inteles copiilor ce anume acceptati sa spuna si ce este interzis si incercati sa nu folositi nici dumneavoastra aceste cuvinte pentru a-i incuraja sa vorbeasca frumos. Daca au auzit un cuvant urat de la cineva de la scoala, nu il incurajati sa creada ca acel cuvant este amuzant sau interesant. Puteti fi ferm cu copilul si ii spuneti ca in casa dumneavoastra nu se va folosi un astfel de limbaj. Data viitoare cand il va mai spune, aratati-i ca nu are niciun efect asupra dumneavoastra. Psihologia inversa il va impiedica sa-l mai repete, vazand ca nu are nicio reactie din partea celor care l-au auzit.
O alta idee ar fi sa aveti un borcan de „vorbe urate”. De fiecare data cand spune ceva urat, scrieti pe o bucatica de hartie ce nu va primi saptamana/ luna aceea. Fie ca e vorba de o noua jucarie, un desert apetisant sau pur si simplu mai mult timp la calculator, aceste „taieri” il vor face sa se gandeasca de doua ori inainte sa vorbeasca urat.
Daca observati ca cel mic injura atunci cand este suparat, incercati sa nu va suparati pe el. Luati-l deoparte, discutati si aratati-i ca sunteti ingrijorati. Spuneti-i „Observ ca esti suparat. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat?”, decat sa faceti un mare caz vizavi de cuvantul urat pe care l-a spus.
Puneti-l sa se inchipuie in locul celui care aude sau caruia ii sunt adresate aceste cuvinte urate. El/ ea cum s-ar simti? Empatia trebuie invatata de mai mic pentru a se purta cat mai adecvat cu cei din jurul sau.