Pedeapsa colectiva – pro sau contra?

„Gata! Jocul s-a terminat! Scoateti o foaie de hartie! Avem lucrare de control!”

Zambetele au pierit si lacrimile sunt gata-gata sa apara. Cauza acestei revolte este, cel mai probabil, galagia de la clasa sau indisciplina unui copil sau a maximum doi-trei. Partea mai dureroasa este ca trebuie sa sufere si ceilalti copii pentru greseala unei minoritati. Toata lumea pierde privilegiile si toata lumea este pedepsita pentru ceva ce au facut doar cativa. Reactia celor cuminti din grup este nelipsitul „dar nu-i cinstiiiiiiiiiiiiit!”. Ca profesori/ invatatori, suntem pusi intr-o situatie delicata, in care va trebui sa multumim pe toata lumea, dar pedeapsa odata promisa, trebuie dusa pana la capat.

In cazul acesta, ce ramane de facut? Pentru un profesor debutant, pedeapsa colectiva pare cea mai simpla si la indemana solutie, dar, in timp, nu mai are efectul scontat. Pedeapsa colectiva ii poate afecta destul de grav pe copiii care doresc sa multumeasca profesorul si care vor sa fie cei mai buni si din punct de vedere al invataturii, si din cel al disciplinei. Profesorul tinde sa se axeze pe partea negativa a faptei, nemaivazand ca exista si copii care respecta regulamentul, care sunt cuminti si isi vad linistiti de treaba.

Pedeapsa colectiva are efecte negative in relatiile dintre colegi. Daca cineva face galagie, deranjeaza ora sau este necivilizat si toata clasa sufera din cauza lui, sansele ca acel copil sa fie persecutat de colegii lui sunt foarte mari. Vor exista acuzatii de genul: „Din cauza ta avem mai putin timp pentru test!” sau „Din cauza ta a primit toata clasa tema suplimentara!” si multe alte exemple. Copilul persecutat nu va mai fi privit cu aceiasi ochi, ceilalti colegi il vor evita cand va veni vorba de munca in echipa de teama sa nu fie pedepsiti din cauza unei greseli facute de el.

Atunci cand sunt foarte mici, metoda pedepsei colective ii va speria pe copii si cei mai cumniti, dedicati si disciplinati dintre ei vor trai cu impresia ca au suparat-o pe doamna invatatoare sau educatoare si ca vor afla si parintii lor acasa. De aici rezulta faptul ca s-ar putea sa ii astepte inca o pedeapsa si in afara salii de clasa. In concluzie, pedeapsa colectiva instiga o teama inutila si ar trebui evitata de toti profesorii.

Ce e de facut? O solutie ar fi sa nu se „arunce bomba” pedepsei imediat. Profesorul poate sa ii avertizeze ca daca le va spune sa faca liniste de trei ori, activitatea distractiva va inceta. Copiii au nevoie de cateva sanse de a merge pe calea cea buna. De asemenea, e important sa ii laudam atunci cand se poarta corespunzator, nu fac galagie si nu deranjeaza pe nimeni. O vorba buna ii va ambitiona sa se poarte astfel incat ar trebui sa primeasca laude in fiecare zi.