Lucrul in echipa poate fi privit prin doua vizoare diferite : unul pozitiv, unde toata lumea efectueaza munca in mod egal si fiecare primeste aceeasi recompensa si unul negativ unde exista cel putin o persoana care face tot posibilul sa evite prea multa munca, dar care va fi sigur ca va fi acolo sa colecteze laurii muncii intregii echipe pentru simplul fapt ca a fost si el parte din ea.
De regula, munca in echipa la scoala sau facultate e privita de unii ca prilej de relaxare, deoarece sigur va exista altcineva care sa faca munca cea mai grea. Daca toti ar gandi asa, nu s-ar mai produce nimic. „Munca putina si asteptari mari” – cam asa ar suna titlul cartii celor care vor sa obtina rezultate maxime cu efort minim. Decat sa muncim de mantuiala, mai bine nu am munci deloc. Ar trebui sa ne implicam 100% si sa dam ce avem mai bun pentru a nu avea mustrari de constiinta ca puteam face mai bine, doar ca nu ne-am straduit suficient de tare pentru ce ne-am dorit. Ideea este ca trebuie sa ne asteptam si la o victorie pe care o impartim, dar si la un esec pe care ni-l asumam ca grup si nu trebuie sa aratam pe nimeni cu degetul.
Nu toate persoanele sunt facute pentru a lucra in echipa. Unii copii sunt mai introvertiti si vor sa aiba control absolut asupra a ceea ce fac. Sunt mai meticulosi si sunt convinsi ca vor face o treaba mai buna daca nu se va implica nimeni altcineva in treaba lor. Este de inteles atitudinea aceasta. Genul acesta de copii au nevoie de suficient timp de concentrare si prefera ca munca lor sa nu fie influentata de altii.
Copiii nu trebuie sa fie expusi la un singur fel de lucru la clasa, ci trebuie sa lucreze in toate felurile posibile: in perechi, intr-un grup mai mic si ca si colectiv. Ii va ajuta si in viitor pentru ca va fi nevoie sa stie cum sa colaboreze eficient si in alte situatii si cu alte tipuri de oameni, nu numai colegi de la scoala, pe care, cel mai probabil, nu ii vor vedea in viitor, cand vor fi adulti. Munca individuala ii ajuta sa fie atenti la propriile greseli si se pot autoevalua mai usor, pe cand munca in echipa ii va invata toleranta, intelegere si rabdare fata de cei din jur. De asemenea, lucrand cu alti oameni trebuie sa inveti sa faci si sompromisuri pentru binele proiectului, lasand orgoliile pe un plan secund.