Cine are copil la gradinita stie ca impartitul nu e atributul lor cel mai de pret. Desi adultilor si copiilor mai mari le e mult mai usor sa imparta ce au cu cei din jur, prescolarii nu au inca aceasta deprindere. Ei sunt posesivi si nu vor ca altii sa puna mana pe ce e al lor. Nu sunt ei experti la impartit, dar puteti fi optimisti – au capacitatea de a invata noi deprinderi, iar impartitul se invata.
Cea mai buna metoda este de a arata cum anume trebuie sa imparta, nu numai sa ii spuneti ca trebuie sa o faca. Daca ii spuneti ca trebuie sa le dea si colegilor de la gradinita din biscuitii lui, insa dumneavoastra nu impartiti cafeaua de dimineata cu sotul sau sotia, sa nu va asteptati sa vedeti un progres din partea sa. Profitati de fiecare ocazie din viata de zi cu zi sa il invatati pe cel mic despre importanta impartitului. Daca mancati un sandwich, impartiti-l cu copilul dumneavoastra si spuneti-i cat de grozav e ca puteti manca amandoi din el. Un astfel de moment poate „pava” drumul catre dragostea de a imparti cu restul. O alta idee ar fi sa ii dati la el un pachet de biscutiti sau alte bunatati pe care sa le imparta cu colegii. Este, de asemenea, o medoda excelenta prin care isi poate face noi prieteni.
Puteti impusca doi iepuri dintr-un foc (fara sa raniti animalele, evident) cu urmatoarea metoda: atunci cand vin prieteni in vizita pe la copilul dumneavoastra, cititi-le carticele. Vor aprecia o noua poveste in fiecare saptamana si vor apuca sa-si vada prietenii. Impartirea consta in citirea prin rotatie. Fiecare isi „va imparti” parintele cu restul copiilor. Astazi citeste mama lui Andrei, iar maine tatal Mariei ne va spune povestea. De asemenea, puteti aduce din cartile preferate la acest mic „cerc de lectura”. Nu se va sti cine a nimerit cartea cui si, la urma urmei, nu le va pasa. Va ajunge sa ii intereseze cine ce citeste si, desigur, povestea in sine. Vor imparti fara sa simta ca pierd ceva, avand in vedere ca se distreaza si invata ceva nou in acelasi timp.
Dati-le dreptul sa aleaga ce anume nu vrea sa imparta. Copiii nu trebuie sa se simta obligati sa le ofere prietenilor sau colegilor sa se joace cu cele mai scumpe sau dragi jucarii de-ale lor. Inainte sa vina musafirii jucausi pe la ei, isi pot pune bine acele jucarii pentru a nu le spune „nu” direct. In acest caz, ceea ce le este ascuns nu ii poate rani. Important este sa nu ii spuneti copilului dumneavoastra ca este „egoist” sau „zgarcit”. Astfel de apelative ii vor zdruncina increderea in sine si nu va mai vrea sa imparta nimic cu nimeni.