Ultima zi de scoala este cea mai fericita zi din viata elevilor. E sinonima cu libertatea, bucuria si vacanta. Este, de asemenea, ziua in care ne luam la revedere de la profesori, invatatori si educatori. Cei mai emotivi dintre copii le vor duce dorul doamnelor/domnisoarelor/domnilor profesori si poate nu vor avea rabdare sa stea 3 luni fara sa ii revada.
In acest sens, noi nu ne dorim sa vedem copii prea tristi pe perioada verii. Sigur, ne dorim sa se bucure de vacanta, sa mearga la mare si sa se joace pe perioada verii, dar ne dorim sa nu piarda contactul cu limba engleza si cu colectivitatea.
Noi de luni incepem cursurile de vara la limba engleza. Ne asteapta 12 saptamani de distractie, invatare, prietenii noi si multa voie buna. Vom invata povesti noi si vom revizita povestile copilariei. Vom colabora la crearea revistelor de stiinta si a proiectelor de grup. Evident, vom filma si fotografia aceste momente si le vom arata tuturor prietenilor nostri pe Facebook – sa vada si ei cum ne distram noi vara la engleza.
Asadar, desi saptamana aceasta le spunem „Goodbye” Misselor de la curs, de pe 22 iunie pana pe 10 septembrie le putem spune „Hello” in fiecare zi de luni pana joi.