În calitate de profesor și părinte afirm: a sunat clopoțelul care anunță pauza de 3 luni? Nu intra în panică! 🙂 Chiar dacă pentru câteva clipe toți părinții își imaginează un copil care se trezește tot mai târziu, folosește telefonul și tableta tot mai multe ore, cere tot mai multe dulciuri și gustări și devine din ce în ce mai dezorganizat, realitatea vacanței de vară nu trebuie să arate așa. Există mai multe idei de activități de vară pentru copii care să îi ajute să rămână concentrați, să le dezvolte abilitățile, trupul și mintea, permițându-le totuși să simtă că e vacanță.
E o idee bună să rupi ritmul anului școlar și să îl orientezi pe cel mic spre un alt tip de activități decât cele de efectuare a temelor, a exercițiilor, memorare și alte cerințe de care au parte din plin timp de opt luni. Vara e o perioadă de energie, copiii preiau vitalitatea naturii și simt nevoia în primul rând să se joace mult, apoi să vorbească mult, să se miște. Zilele sunt lungi, de obicei însorite și merită profitat de asta pentru a desfășura multe activități în grup, printre prieteni, în aer liber, cu lumină naturală. Iată câteva idei:
Cursurile de engleză FollowMe de vară sunt organizate pe două direcții: club de comunicare, zilnic de luni până joi, câte două ore în cursul dimineții și cursuri de pregătire pentru examenele Cambridge.
Cu mâna pe inimă vă spunem că la clubul de comunicare, de 24 de ani de când desfășurăm acest program (desigur, cu actualizarea permanentă a conținutului, a materialelor și jocurilor), rezultatele sunt absolut spectaculoase. Aceasta se datorează în primul rând expunerii intensive la limba engleză – căci noi (doar) asta vorbim acolo – dar și a atmosferei prietenoase, fără frica temelor, a testelor. Doar multe jocuri în engleză (de rol, de masă, cu flashcards, jocuri de mișcare, de gândire, de ghicit și câte și mai câte). Când pe parcursul anului are un copil șansa să participe la atât de multe ore de limbă străină într-un timp scurt? Avem grupe pentru diferite vârste: preșcolari de la 4 anișori, împreună cu clasa 0 sau clasa I sau copii școlari, începători sau avansați.
Cursurile de pregătire pentru examenele Cambridge sunt cool pentru că reunesc copii cu aceleași interese și același scop (care au fost testați în prealabil pentru a ști exact spre ce nivel Cambridge să țintească: YLE Starters, Movers sau Flyers, A2 Key, B1 Preliminary, B2 First sau C1 Advanced). Se desfășoară de două ori pe săptămână, în timpul după-amiezii, iar cei mai mari au și oportunitatea de a participa online în cazul în care pleacă la bunici sau pur și simplu nu pot ajunge. Lucrăm subiecte de examen cu accent pe partea de Writing, învățăm să structurăm diferitele tipuri de compoziții, dar și să ne exprimăm și să folosim tehnici de interacțiune pentru Speaking, să abordăm înregistrările audio sau cerințele legate de înțelegerea textului metodic și eficient.
Și mai ales, cursanții nu sunt condiționați de o perioadă anume. Pot alege săptămânile dorite la care să participe la cursuri, optând pentru unul dintre cele 3 pachete din ofertă.
Ce pregătire mai bună pentru a merge la mare decât un curs de înot? Înotul ajută la corectarea posturii copiilor, este benefic pentru spate, încheieturi, lucrează o varietate de mușchi. Plus că vara nu mai ai stresul plecării de la piscină cu părul ud sau umed, stresul ieșitului în frig și al inevitabilelor răceli. Copilul se va obișnui cu variațiile de temperatură și nu va mai tremura în primele zile la mare. Nu va mai fi speriat de valuri și nu va mai avea nevoie de colac. Și ultimul avantaj – dar nu și cel din urmă – mi-a fost comunicat recent de fetița mea de 5 ani: îmi place mult la înot fiindcă stau în pielea goală.
Pentru că se poate practica, în sezonul cald, în aer liber, pentru că implică energie (mai exact, consumul ei) dar și precizie, tehnică, tactică și concentrare, fotbalul primește 5 steluțe. La fel baschetul, handbalul sau voleiul. Copiii învață să coopereze, învață despre fairplay, se bucură împreună. Învață că dacă exersează de sute de ori același lucru (o pasă, o aruncare la coș) le va ieși mai bine. Și apoi, poți să le reamintești asta în timpul anului când se vor văita de nuărul exercițiilor la mate :).
Sporturile cu mingea sunt o reușită aproape sigură – de mii de ani îi fascinează pe oameni, copii și adulți deopotrivă. Trebuie doar găsit sportul potrivit.
Vacanța mare este și timpul creativității. Al ieșirii din tipare, timpul în care poți dezvolta alte abilități, care nu prea au parte de atenție pe durata școlii. Cum ar fi cele muzicale. A cânta bucură sufletul, e o modalitate bună a exprimării sentimentelor. De asemenea, a cânta necesită curaj – dezvoltarea unei astfel de abilități îi va ajuta pe copiii timizi să își depășească emoțiile. Faptul că pregătesc și exersează anumite piese, că se simt stăpâni pe ele, deci pe situație, că sunt validați de către profesor și părinți îi va face să simtă că pot demonstra talentul lor și în fața necunoscuților.
Un lucru mai puțin știut e că muzica ajută și la coordonarea mișcărilor, la ordonarea minții și indirect și la… matematică. Este și nu este doar o artă. Și aici își trebuie, pe lângă suflet și simțire, precizie, tehnică și perseverență!
În afară de taberele clasice, în care timp de o săptămână copiii sunt plecați, fără părinți,
În afara localității și au ocazia să exerseze independență dar și responsabilitatea, există o variantă mai la îndemână și mai soft din punct de vedere emoțional: taberele urbane. Orașul București are ofertă foarte bogată de astfel de tabere tematice unde, timp de o săptămână în general, copilul participă la diferite excursii și activități între 9-10 și 17-18, când părintele îl preia acasă.
Activitățile sunt de la gătit, mindfulness, relaxare, călărie, ecologizare, vizite culturale la muzee, modelaj sau pictură, robotică și altele. Includ și multe ore petrecute în aer liber, pentru ca cei mici să se simtă cu adevărat în vacanță!
Dacă până acum am vorbit preponderent despre dezvoltarea minții, a trupului și a relațiilor interpersonale, avem și o activitate de vară pentru suflet: lectura. Mă refer la citit fără liste obligatorii, fără rezumate, fără îndrumări de la profesor. Lectura de plăcere. Doar de plăcere, care suscită imaginația, oferă modele, e punct de pornire pentru joacă și visare. Câteva reguli pentru ca această activitate să aibă succes:
Vacanța de vară e un prilej pentru a crea amintiri de neuitat în familie și cu prietenii și pentru a crește altfel decât în restul anului. Pentru a pune în practică lucrurile care le fac plăcere copiilor și de care nu au timp în mod normal. Și nu uita că printre activitățile de vară trebuie să se numere și multă, multă joacă!
Sursa foto: Unsplash