Anxietatea are acest „dar” special de a distorsiona realitatea si de a ne face sa credem ca lucrurile sunt mult mai rele decat sunt de fapt. Anxietatea e un sentiment de care nu au nevoie cei mici. Parintii, profesorii, bunicii sau orice alti adulti din viata lor trebuie sa ii linisteasca si sa le dea de inteles ca sunt acolo pentru ei. Daca ii vedeti vreodata pe cei mici agitati sau nesiguri pe ei si pe ce fac, linistiti-i spunandu-le ca sunt in siguranta pentru ca sunteti alaturi de ei indiferent prin ce trec.
Cereti informatii cu privire la ce simt. Rugati-i sa va descrie in detaliu starea prin care trec si ascultati-i. Nimic nu e mai rau pentru un copil anxios decat un adult care nu ii acorda toata atentia de care are nevoie. Nu ii intrerupeti si nu ii grabiti; le va lua ceva timp sa proceseze strarile prin care trec. Intrebati-i cat de mare e grija lor? Pot sa deseneze starea lor: E un monstru? E o persoana cunoscuta care ii face sa se simta asa? Orice ar fi, cu siguranta va porni o discutie care va va duce la radacina problemei.
Intrebati „Cum vrei sa ne calmam azi?” sau „Ce vrei sa facem distractiv ca sa uitam de ce ne supara?”. Dati-le de inteles ca sunteti alaturi de ei si ca faceti tot ce va sta in puteri pentru a depasi aceste momente grele eclipsandu-le cu unele mai frumoase. Sa nu presupuneti niciodata ca stiti ce vor copiii dumneavoastra. Lasati-i sa-si exprime punctul de vedere; poate cea mai mare dorinta a lor este sa fie ascultati pur si simplu.
Asigurati-i ca acest sentiment va trece. Explicati-le ca nu ne putem agata de aceeasi stare toata viata si ca este datoria noastra ca fiinte umane sa evoluam. Starea noastra nu ne reprezinta si trebuie sa ne concentram mai mult pe eliberarea durerii ranilor vechi. Nu putem trai cu anxietatea. E timpul sa isi faca bagajele si sa avem alaturi un adult dispus sa o faca sa se mute!