Vocabularul limbii engleze pentru începători. Ce noțiuni ar trebui să cuprindă și cum îl îmbogățești

Fără a cunoaște gramatică, nu poți transmite mare lucru într-o limbă străină. Dar fără a cunoaște vocabular, nu poți transmite nimic! Așa sună unul dintre primele învățăminte primite de profesorii de engleză la începutul carierei lor. Așa că dacă vrei ca tu sau copilul tău să învețe engleza, primul pas este expunerea la vocabular în engleză pentru începători. Poți face asta singur sau cu ajutorul cursurilor la un centru specializat, al jocurilor, aplicațiilor sau cărților. Citește mai jos despre cele mai bune variante pentru achiziția de vocabular în engleză la nivel începător!

Ce noțiuni ar trebui să cuprindă vocabularul limbii engleze pentru un începător

Urmăm principiul utilității: ideal este să înveți mai întâi ceea ce îți va fi necesar mai întâi/ mai frecvent. Ca începător, vei putea purta conversații simple de fiecare zi pentru a îți satisface dorințele de bază / nevoile de bază. Aceea de a te hrăni, de a cumpăra produse sau servicii, de a te orienta și a găsi un anumit loc. Astfel, următoarele categorii de vocabular sunt un must:

Prezentarea personală: My name is… (numele meu este), I am from Romania (sunt din România), I am staying at… (stau la hotelul…)

  • Cum să ceri ceva: Can I have a…? (Puteți să îmi dați…?), Excuse me, I need a… (Scuzați-mă, am nevoie de…), How much is it / are they? (Cât costă el / ele?)
  • Mâncare (fructe, legume dar și feluri de mâncare gătite și stiluri de gătit: fried – prăjit, boiled – fiert, roast – la cuptor, baked – copt. De asemenea, băuturi, deserturi, tipuri de tacâmuri).
  • Haine și accesorii, pe care ai putea dori să le achiziționezi. Odată cu ele și culorile, mărimi, poate ceva materiale. Câțiva termeni utili: T-shirt (tricou), trousers (pantaloni), shorts (pantaloni scurți), dress (rochie), skirt (fustă), swimsuit (costum de baie), trunks (slipi), shoes (pantofi), flip-flops (șlapi), jacket (jachetă).
  • Dotări și facilități legate de cazare: tipuri de camere (single, double, suite), încălzire (heating) și aer condiționat (air conditioning), lumini (lights, lamp), dotări de la baie (shower-duș, toilet – toaletă, towels – prosoape) – nu de alta, dar trebuie oricând să fii pregătit să faci o cerere, plângere sau reclamație dacă e cazul. Expresia de bază: … isn’t working (nu funcționează acum).
  • Vocabular legat de orientarea în spațiu: poziție (lângă (next to), pe dreapta (on the right),pe stânga (on the left), în fața (in front of), în spatele (behind), între (between) și instrucțiuni legate de direcția de mers (mergi în față – go straight on, înapoi – go back, virează la dreapta – turn right, stânga – turn left, treci de – go past…)
  • Vocabular legat de mijloacele de transport (train – tren, bus – autobuz, trolley – troleibuz, bus stop – stație de autobuz, airport – aeroport, plane – avion, ticket – bilet, station – gară, How many stops to the…? – câte stații sunt până la…?).

Pentru copii, lucrurile stau oarecum similar – citește aici îndrumări pentru primele contacte cu vocabularul limbii engleze.

Cursurile de limba engleză te pot ajuta să-ți îmbogățești vocabularul de începător

Există site-uri sau cărți de nivel începător (fie beginner, fie A1 elementar) unde poți găsi toți acești termeni și alții utili, eventual cu ilustrații, care să te ajute să reții cuvintele. Doar că pentru a putea cu adevărat comunica, e necesar și să înveți – și să exersezi! – legarea lor în propoziții sau întrebări. Altfel, vei fi nevoit să recurgi extensiv la gesturi 🙂

Partea de comunicare se învață cel mai ușor la cursurile de engleză pentru începători, organizate de centre specializate în predarea limbilor străine. Cu maxim 9 cursanți în grupă, profesorul se concentrează pe exersarea și consolidarea vocabularului asimilat. Activitățile sunt interactive și menite să ofere timp de răspuns cât mai mare oricăruia dintre participanți. 

zaruri patrate albe cu litere negre din care e format cuvântul Study pe o masa de lemn

Study e cuvântul potrivit pentru a descrie cum se învață engleza: printr-un efort asumat, conștient, dar pe care îl poți face cu plăcere, în cadrul cursurilor de grup de la o școală de limbi străine.

Cum decurg cursurile Follow Me pentru copiii începători

Copiii începători trebuie să prindă drag de engleză. Și acest lucru se întâmplă dacă în fazele inițiale ei sunt ajutați să se simtă competenți, să se simtă buni. Asta presupune să calibrăm foarte atent numărul de informații noi cu vârsta copiilor, astfel încât să nu fie copleșiți (mai ales în fază inițială) și să consolidăm bine-bine ceea ce învață pe parcursul ședințelor următoare.

Astfel, un curs arată cam așa: salutul și rutina de început de oră (întrebări standard: ce mai faceți, ce zi este, ce lună, ce anotimp, cum e vremea), apoi verificarea temei sau a unei părți mai dificile din temă, apoi un joc / activitate care reia cele învățate anterior. Încet încet, copiii intră astfel în atmosfera de studiu al limbii engleze. Ulterior, prin intermediul flashcardurilor, pozelor, jucăriilor, gesturilor și mimei, exemplelor de tot felul (în funcție de vârsta copiilor) se introduc noi cunoștințe de vocabular sau gramatică sau acte de comunicare. Acestea vor fi repetate cu copiii (în cor, individual, în perechi) pentru a le deveni familiare și a deprinde pronunția, forma, modul de folosire corect.

Apoi prin diverse exerciții, provocări, fișe sau dialoguri mergem încet către partea unde copiii să poată utiliza autonomi, în contexte creative ceea ce au învățat (chiar dacă, la început, asta constă în a produce enunțuri simple de tot cum ar fi The cow is brown. The cow is big. – dar sunt enunțurile lor!)

Ora se termină de obicei cu un joc de limbă care îmbină engleza cu mișcare, sau muzică, sau ghicit, ceva care să îi distreze pe cei mici și să plece bine dispuși acasă. (nu, niciun profesor de pe planetă nu dorește să îți trimită înapoi acasă un copil mârâit și prost dispus!)

Profesor care sta in picioare in fata catorva cursanti adulti la cursul de engleza

La cursurile de engleză, ai la dispoziție un profesor care va introduce treptat vocabular pentru începători în engleză și îl va consolida și colegi pentru activități interactive.

Cum decurg cursurile Follow Me pentru adulții începători

Cursurile de engleză pentru adulți au cam același format. Warming-up, o scurtă discuție despre temă, consolidare, conțuniut nou, exersarea noilor informații. Uneori implementăm și partea cu flashcards – just for fun! (de distracție). Ce este diferit la adulți:

  • Nivelul explicațiilor și numărul de cuvinte noi. Sunt concepute astfel încât să satisfacă intelectul și mecanismele de învățare ale unei persoane deja trecute prin școală. Care și-a exersat memoria, poate face conexiuni, etc.
  • Lucrul în echipă sau perechi – mizăm pe faptul că adulții știu și vor să facă asta, nu trebuie învățați, ca cei mici. Deci vor fi multe jocuri de rol, simulări de situații reale, discuții pe diferite teme. 
  • Atenția profesorului la starea de spirit a cursanților și continua susținere pe care acesta le-o transmite. Deoarece adulții, tocmai pentru că au terminat deja școala, sunt uneori mult mai ușor demoralizați, din păcate. Cursul de engleză, le explicăm noi, nu are scopul de a nota, evalua, compara, epata. Este doar locul unde cu toții își îmbunătățesc nivelul de engleză și reușesc să învețe să se exprime.

Atât copiii cât și adulții lucrează dintr-un set compus din manual și caiet de activități și primesc și teme pentru acasă. Deoarece… mai știi partea cu cât de important e să consolidezi cunoștințele, ca să te simți competent și încrezător? De aceea.

Cum să-ți îmbogățești singur vocabularul de limbă engleză și să depășești nivelul de începător

Odată trecut hopul începutului în ale limbii engleze, fie că ești copil, fie că ești adult, o să îți dorești mai mult. Vei vedea că înțelegi din ce în ce mai bine ce zic cei din filme, din reclame, de pe youtube și vei dori să fii ca ei: să vorbești dezinvolt și să fii spiritual și glumeț. Chiar să dai replici! Poți face asta dacă perseverezi și îți îmbunătățești constant nivelul de engleză participând la cursuri (singura metodă unde chiar exersezi vorbitul constant), dar și ajutându-te de alte canale.

Cărți de exerciții

Există cărți de exerciții pentru orice nivel. Nu te gândi că seamănă cu culegerile de pe vremuri, pagini întregi de tradus, alb negru, hârtie subțire, font mic și spațiat la un rând. Acum, grație studiilor interdisciplinare (pedagogie – psihologie – neurologie, etc) cărțile sunt studiate pentru a avea un format prietenos: activitățile nu prea lungi, nu prea grele, cerințe formulate cu mult bun simț (vorbim despre cărțile de pe axa Oxford-Cambridge), spațiere corespunzătoare pe pagină astfel încât să nu solicite vederea/ concentrarea prea mult sau să pierzi rândul. Plus hârtie glossy și oameni care îți zâmbesc fericiți din paginile cărților și te binedispun. Plus tot soiul de alte fotografii tip National Geographic și curiozități despre lume. Pe cuvânt, e o plăcere să lucrezi după cărți de exerciții din acest secol! Nici măcar nu seamănă a cărți de exerciții, ci mai mult a jocuri de logică și deducție.

Poți găsi exerciții și online. Uite aici ceva drăguț de gramatică De la Oxford University Press. Și aici găsești explicații video, tot de la ei, pentru probleme comune de gramatică.

Filme cu subtitrare în engleză

Îmbină utilul și plăcutul căutînd filme preferate (la început, filme pe care le-ai mai văzut, astfel încât subiectul, dar și parte din replici să îți fie cunoscute, iar când nivelul tău ajunge spre B1, filme noi) în engleză, cu subtitrare tot în limba engleză. Practic, subtitrarea susține înțelegerea limbii vorbite. Și te ajută și să deprinzi felul în care trebuie pronunțate cuvintele scrise.

Cărți pentru începători

Este vorba de cărți de citit. Dacă ești chiar începător sau A1 elementar, cel mai bine e să cauți acele lecturi numite Easy Readers, special concepute pentru nivelul tău de cunoștințe: vocabularul utilizat acolo este cel de bază, gramatica este simplificată și lungimea frazelor ajustată. Există și activități de explicare a cuvintelor cheie la început și activități de verificare a înțelegerii, la final. Întreabă-ți profesorul de la cursul de engleză ce îți recomandă și unde ai putea găsi / de unde ai putea comanda astfel de cărți.

Aplicații

Aplicații de învățare a limbii engleze ca Duolinguo sau Babbel au devenit celebre. Îți dau libertatea de a investi în ele cât timp vrei tu sau ai la dispoziție, poți ajusta ritmul învățării, poți revedea noțiunile pe care crezi că nu le stăpânești bine. Dacă ești prieten de nedespărțit cu… telefonul tău, they might do the trick.  Avem un material special despre topul aplicațiilor pentru învățarea limbii engleze. Reține totuși că nicio aplicație nu te ajută să poți comunica fluent și eficient.

Muzică, mai ales pentru slang

Folosește orice ocazie din viața de zi cu zi pentru a exersa engleza. De exemplu, atunci când ești în trafic și asculți muzică la radio. Marea majoritate a cântecelor folosesc limba engleză și conțin o bogăție de expresii idiomatice și argotice (asta înseamnă slang, argou, expresii nu-foarte-literare folosite pe stradă, în medii non-formale). Ca să îți fie de ajutor, caută pe net versurile melodiilor preferate, te for ajuta să înțelegi sensul mai bine. Fredonează-le: te ajută la pronunție și oricum nu te aude nimeni în trafic! 🙂

Jocuri în engleză

Fie că e vorba de jocuri video (generații întregi de băieți deveniți acum bărbați susțin că așa au învățat engleză, de la jocuri și desene animate Cartoon Network) sau de jocuri de societate în engleză, învățarea prin joc este extrem de puternică. Pentru că atinge și afectul, te implici emoțional și atunci toată informația se fixează mai bine. Uite un articol cu idei de jocuri pentru copii ce îi ajută pe aceștia să învețe mai ușor, mai plăcut, mai rapid engleza.

Pentru jocuri online special concepute să te ajute să exersezi engleza, încearcă asta!

Având atâtea metode diferite de exercițiu la îndemână, îți va fi ușor să înțelegi și să înveți vocabularul de bază al limbii engleze. Vei vedea că efortul și timpul dedicat învățării vor fi răsplătite atunci când vei fi capabil să susții o conversație, să te descurci pe cont propriu în călătoriile și vacanțele tale sau să rezolvi diferite task-uri la locul de muncă!

Sursa foto: Pexels

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.