Nu-i usor sa fii copil

Noi, adultii, ne amuzam teribil atunci cand ii auzim pe cei mici cat de grea e viata lor. Nu e cea mai buna atitudine pe care o putem avea fata de aceste vorbe. Da, cei mici mai au tendinta de a exagera din cand in cand, dar trebuie sa fim atenti la ce anume ii face sa spuna ca viata lor e grea. Intr-adevar, viata de copil nu e usoara atunci cand ei vad ce privilegii eu adultii din jurul lor. Copiii considera ca sunt prea mici sa faca asta sau prea tineri sa faca aia. Se grabesc sa creasca pentru a putea face lucrurile la care au acces doar oamenii mari.

GrowUp

Sunt mereu prea mici pentru ceva ce si-ar dori sa faca, precum un sport sau o activitate distractiva, cum ar fi acele rollercoaster-uri din parcurile de distractii. Aceste dorinte sunt ca marul rosu dintr-un pom inalt: cand esti mic si neputincios, iti doresti sa-l mananci, dar cand ai crescut si ai ajuns la el, parca nu te mai intereseaza atat de tare.

Cat suntem copii adultii sunt cei care ne controleaza viata si ne e usor sa spunem ca viata de copil e grea. Exista o serie de reguli pe care trebuie sa le urmam atat la scoala, cat si acasa iar acestea sunt foarte diferite: ce avem voie acasa nu avem voie la scoala si invers. In ziua de azi, ne incurajam copiii sa se implice in cat mai multe activitati extrascolare. Din punctul nostru de vedere, acest lucru ii ajuta, dar nu suntem mereu siguri daca si ei vor acelasi lucru.

78457245

Acum ceva vreme era o reclama cu un copilas care ii spunea mamei  intr-o voce foarte trista ”Mami, e greu la scoala!”…Bine, reclama era la cafea si nu avea nimic de-a face cu comunicarea dintre parinte si copil, dar atunci cand copilul va spune ceva de genul acesta, stati de vorba serios cu el. Aflati ce anume i se pare greu si daca il puteti ajuta cu ceva. Copiii au nevoie sa vada in parinti niste aliati, nu persoane care sa ii impuna lucruri pe care nu vor sa le faca.

Parintii trebuie sa fie acei oameni care le pot garanta puiutilor lor o copilarie frumoasa si demna de povestit urmatoarelor generatii. Ascultati-i, jucati-va cu ei si aflati mai multe despre dorintele si visele lor si aratati-le ca perioada copilariei este ceva de nepretuit, chiar daca ”ocupatia” de copil poate fi coplesitoare uneori.