Teambuilding la mare: aventuri cu soare, valuri si multi maci

Un lucru e de netagaduit: Dobrogea este minunata la inceput de iunie. Campuri insorite imbracate in straie bogate de maci rosii si tufe de sulfina indigo si violet (planta identificata de miss Ana!) au colorat drumul si umplut sufletele echipei FollowMe catre litoral, unde timp de 3 zile ne-am reincarcat bateriile impreuna.

Mamaia Nord, destinatia de anul acesta, se afla… in constructie. Sigur nu seamana cu Mamaia Nord de acum un an-doi si nici cu cea de peste cativa ani, cand speram ca totul sa fie finalizat. Partea buna: pentru iubitorii acestei statiuni vor fi muuuuuult mai multe locuri de cazare in scurt timp!

La Mamaia ne-am bucurat de plaja, soare, plimbari, iar prietenii de la Tabere cu Suflet au venit special sa ne jucam impreuna :). Ne-am jucat Croquet, Battlefield pe nisip si… Crime Quest – un joc de gandire ce consta in rezolvarea unei crime care ne-a tarat prin tot periplul de emotii negative, pozitive si de suspans pana cand am dat de urma… ticalosului.

Am continuat sa colindam spre sudul litoralului si am navigat cu velierul, unde, dupa o scurta lectie despre partile componente si manevrele unei ambarcatiuni, am simtit briza si gustul marii – grea incercare pentru un stomac sensibil! (insa plimbarea pe mare e ca un joc de noroc, au cedat chiar cei care se asteptau mai putin!). In zilele urmatoare, am testat si o barcuta cu motor la Jurilovca, buclucas vehicul care ne-a dus la o gura de rai: Gura Portitei. Plaja foarte pitoreasca (si mult mai aerisita) de acolo ne-a inspirat sa ne luptam cu valurile (marea era mult mai agitata), sa adunam rapane si sa meditam la cat de bine e uneori sa iei distanta de Capitala apoi am plecat inapoi, nu inainte de a cerceta cu pasul ruinele cetatii Argamum (sau Orgame), despre care am aflat ca este mai veche chiar decat Tomis, Callatis sau Histria. Aflata in varful unei coline, ofera o splendida panorama asupra lacurilor Razim si Babadag, iar printre urmele zidurilor am fost intretinuti de libelule uriase jucause, ce ne-au facut sa ne simtim ca intr-una dintre lumile lui Jules Verne.

Hoinareala FollowMe s-a incheiat cu vizitarea cetatii Enisala, pe care o puteti admira in imagine. Aici, desi ne-am propus sa nu facem reclama, nu ne putem abtine sa nu mentionam restaurantul Enisala Safari Village, unul dintre cele mai frumoase, elaborat-simple locuri eco pe care le-am vazut, unde am degustat un meniu cat se poate de traditional si sanatos, desigur bogat in peste, cum numai in apropierea Dunarii poti incerca. Il recomandam amatorilor de locuri autentice (pe baza de rezervare).

Am creat si anul acesta amintiri de neuitat impreuna si mai ales… am intrat cu totii in Summer Mood, suntem ultra-pregatiti sa ne distram in stil estival la cursurile de vara 🙂 alaturi de voi. Multumim conducerii scolii pentru organizarea fara cusur a tuturor acestor aventuri, la fel si lui Radu de la Tabere cu Suflet si… va tinem la curent cu expeditiile si aventurile profesorilor si copiilor care vor pleca in tabara de vara de limba engleza!