Chiulitul si motivele din spatele sau

Fiecare dintre noi a avut  zile in care nu si-a dorit sa mearga la scoala. Multi copii le spun parintilor ca se simt rau pentru a sta acasa. Situatia se agraveaza cand se chiuleste de la o anumita ora pentru a se intalni cu prietenii in afara scolii, iar parintii sunt convinsi ca au un copil cuminte care isi vede de treaba la ore.

Bineinteles, unii copii nici nu se gandesc la aceasta varianta, iar unele scoli au reguli foarte stricte si securitate maxima in jurul scolii pentru a preveni astfel de fapte de „delincventa”. Regulile nu sunt facute pentru a-i constrange pe copii, ci pentru a-i proteja de eventuale pericole si pentru a-i asigura pe parinti ca elevii sunt mereu in siguranta la scoala. Scoala e locul unde mergem sa invatam, unde ne cladim o educatie…de ce am vrea sa evadam de aici?

Motivele pentru care copiii aleg sa traga chiulul pot ascunde niste temeri pe care profesorii si parintii ar trebui sa le vada si sa ii ajute sa treaca peste ele. Poate au probleme cu unii dintre colegi, poate le e teama de o anumita materie si de profesorul respectiv, motivatia de a invata a disparut sau au prea multe activitati extra-scolare si au nevoie de o pauza de la scoala pentru joaca sau alte activitati relaxante. Daca copilul este mai mare, chiulul poate fi unul din primele semne de rebeliune pe care vrea sa le transmita parintilor sau profesorilor.

Parintii ar trebui sa comunice cu copiii despre ceea ce se intampla la scoala pentru a nu fi socati cand afla de la profesori sau diriginte ca acestia chiulesc de la ore. De asemenea, copiii care observa ca un prieten sau coleg de clasa apropiat chiuleste, ar fi o idee buna sa discute cu el si sa afle ce probleme are si de ce recurge la chiul pentru a le rezolva.

Oricare ar fi motivul, chiulul de la ore nu este solutia. Profesorul o sa va tina minte de fiecare data cand veti reveni la curs si va vedea ca incercati sa il evitati pe el sau materia sa. Daca chiuliti de teama de a nu fi ascultat la lectoe, spuneti-i profesorului ca nu v-ati pregatit cum se cuvinte si ca veti munci mai mult data viitoare. Va intelege situatia si va aprecia sinceritatea. Daca fugiti de responsabilitati la varsta asta, ce veti face pe viitor?

Tineti minte: a fugi de probleme nu rezolva nimic! Confruntati-le si iesiti cu capul sus din orice situatie. Si nu, nu esti cool daca chiulesti…