Despartire cu cantec…

Subsemnata, Anca Petrescu, recunosc ca nu-mi plac despartirile de niciun fel. Dar unele lucruri, pur si simplu, trebuie acceptate ca atare. Marti, 18 iunie am avut ultimul curs cu grupa de seniori nivelul 1 din Drumul Taberei. Pot spune ca am avut norocul de niste copii extraordinari: cuminti, silitori, constiinciosi si cu o imaginatie extrem de bogata!

Cei mici au aflat ca voi parasi sediul din Drumul Taberei pentru a preda in Vitan. I-am crezut din prima cand au spus ca le va fi dor de mine, dar mi-au aratat ca e mai mult decat atat! Timp de 10-15 minute, copilasii au nascocit cateva rime istete si, in final, au decis sa puna in scena micul lor spectacol in ritm de hip hop.

Versurile sunau cam asa:

La Follow Me exista o Miss Anca

Care a invatat-o pe Bianca

Ne-a invatat pe noi

Cum sa vorbim intre noi

Ne-a invatat sa scriem, sa citim si sa vorbim

Multe notiuni de gramatica sa stim

Dar acum este finalul dureros

Aceasta durere ne-a ajuns pana la os

Nu va vom uita

Cand un verb vom conjuga

Si un vers vom descifra…

We LOVE YOU!

Inventivi copilasii… Sper sa isi pastreze spiritul lor vesel si placut si in anii urmatori de studiu la Follow Me, iar urmatoarea profesoara care ii va avea se poate considera o norocoasa. Cine stie…poate peste ani vom avea o arhiva de cantece pentru fiecare profesor.

Profitand de faptul ca acesta e un articol de despartire, as vrea si eu sa spun ca parasesc sediul Drumul Taberei cu un bagaj sanatos de cunostinte in ceea ce priveste lucrul cu copii, cu experiente minunate si cu mandria ca am lasat in urma copii iubitori ai limbii engleze. Va multumesc pentru tot!

Miss Anca