Cum devii profesor de engleză. Pașii de urmat și calitățile necesare pentru a lucra la școlile FollowMe

Ești tentat de meseria de dascăl? Înainte să te întrebi cum și unde devii profesor de engleză, află ce presupune acest lucru, ce studii și ce calități sunt necesare pentru a reuși cu succes să transmiți micilor și marilor oameni entuziasm pentru învățare la cursuri. Alături, desigur, de cunoștințe și deprinderi care să îi facă fluenți în limba engleză. 

Cum devii profesor de limba engleză

Pentru generații întregi, prototipul de profesor ideal, calm, dedicat, cald, idealist, cu privirea scânteietoare a fost Domnu Trandafir. Care prin vorbele sale sfințea locul, dădea naștere eroilor și poveștilor, insufla curaj, încredere și onoare celor mici. Doar că decenii multe s-au scurs de atunci, revoluții industriale, politice, culturale, tehnologice au trecut peste noi. Unele lucruri au rămas la fel – valorile umane, iubirea pentru copii, răbdarea, pasiunea pentru această meserie. Dar altele s-au schimbat. Profesorii secolului XXI trebuie să țină pasul cu toate aceste revoluții, pentru că le vorbesc altor copii, cu alt ritm, altă stare, alte probleme și îngrijorări, alte resurse și altă iuțeală a învățării.

A deveni profesor e un proces care durează ceva – va fi de învățat, ajustat, adaptat cel mai probabil toată viața. Uite cum începi:

Ce liceu trebuie să urmezi pentru a deveni profesor de engleză

Un liceu teoretic, profil uman, desigur Limbi Străine, engleză intensiv reprezintă premisa ideală pentru a începe să te pregătești să devii profesor. Aici îți vei exersa abilitățile lingvistice, atât în limbi străine cât și în limba română, te vei concentra pe materii umaniste ce îți dezvoltă abilitățile de argumentare, de sinteză, creativitatea, priceperea în comunicare. Liceele pedagogice, de asemenea, sunt un avantaj deoarece te formează în subtila artă a predării și organizării clasei, lecției, ceea ce te va ajuta enorm ulterior.

Ce facultate trebuie să faci ca să devii profesor de engleză

Mergând mai departe, alege o facultate de Limbi Străine sau care are una dintre specializări o limbă străină (exemplu Geografie – Engleză). Ai cu siguranță nevoie să exersezi limba engleză în mod structurat, cu explicații (nu doar prin lectură / vizionarea de filme în engleză). E important să dezvolți o înțelegere foarte bună a mecanismelor limbii, nu doar să o poți folosi, ca să devii profesor. Mai precis, trebuie să știi cum, când, de ce folosim anumite structuri gramaticale sau anumite cuvinte și nu altele într-un context dat. 

Alege o facultate unde (încă) se practică examenele, preferabil unde se intră printr-un examen și care se termină cu un examen. Asta îți va oferi credibilitate pe piața muncii. 

Poate părea nedrept, dar pur și simplu nu toate facultățile sunt cotate la fel – și simplul nume al unei Universități de prestigiu, chiar în ciuda unei medii de absolvire sau note la licență mai mici (de care oricum probabil nu vei fi întrebat prea des), poate face diferența în vraful de CV-uri de pe biroul unui recrutor.

Asigură-te, de asemenea, că urmezi modulul psiho-pedagogic în timpul facultății. E foarte important și anevoios de făcut ulterior (ca să nu mai vorbim de faptul că implică un cost destul de mare dacă nu beneficiezi de această oportunitate la timp).

Poți fi profesor fără facultate?

Mai degrabă nu. În România, încă se menține standardul studiilor superioare, care sunt menite să structureze gândirea, să ofere absolventului o privire de ansamblu nu doar asupra materiei, ci și asupra actului de învățare în sine. 

Mai există încă un beneficiu, pe lângă cunoștințe, pe care cursanții tăi îl vor avea: cu cât mai multă școală are un profesor, cu atât va respecta mai mult efortul învățării, deoarece va înțelege exact ce presupune. Va prețui fiecare progres, știind că el a fost obținut cu prețul sacrificiului clipelor de distracție sau al odihnei. Va fi astfel mai empatic cu elevii lui, mai mândru de ei și mai suportiv.

Există totuși cursuri care funcționează oarecum ca o calificare și te pot ajuta să devii profesor de engleză, cum ar fi TEFL sau CELTA. La modul ideal însă, astfel de calificări ar fi utile după terminarea studiilor universitare.

Am terminat facultatea și vreau să predau limba engleză. Ce pași trebuie să urmez?

Orientează-te către ce tip de instituție sau categorie de vârstă ai vrea să te îndrepți. Îți plac mai mult copiii? Mai mari sau mai micuți? Sau dimpotrivă, te cam sperie copiii și te-ar tenta să lucrezi cu adulți? În funcție de asta, poți încerca să pornești pe un drum.

candidat la examenul national de titularizare imbracat in plovar gri din profil scrie pe foaie cu creionul pe un birou maro

Examenul de Titularizare este singura poartă către învățământul public în România.

Examen de titularizare, pentru învățământul de stat

Dacă vrei să fii profesor de engleză în sistemul public de învățământ, primul pas este examenul național de titularizare. Este un examen dificil, serios, care cuprinde multă materie și pentru care trebuie să te pregătești bine. 

Odată promovat, vrei primi un post într-o școală generală (dacă ai terminat doar facultatea) sau liceu (dacă ai și Masterat absolvit), în măsura în care există posturi disponibile și în ordinea mediilor celor ce au susținut examenul. Adică o repartiție. Se poate întâmpla însă ca norma ta să conțină ore la două sau chiar trei școli, în funcție de disponibilitățile sau nevoile de moment. După doi ani de predare în sistemul de stat, vei susține un nou examen, de Definitivat pentru a continua să lucrezi.

Aplicarea la un job și ce presupune asta, în sistemul privat

Pentru sistemul privat de predare a limbii engleze, e necesar de obicei să aplici la posturi vacante deja existente (deci vei ști sigur unde predai și cui) printr-o platformă de recrutare sau direct pe site-ul școlii. Un CV bine construit, realist, onest și o scrisoare de intenție scrisă chiar de tine te vor ajuta în acest sens. Interviul va fi cel mai probabil însoțit și de un test de limbă, scris, oral sau ambele. Și posibil să ți se solicite să predai o oră demo în fața cursanților reali sau a câtorva viitori colegi.

Obținerea acreditărilor Cambridge TKT

Pentru a îți dovedi cunoștințele și aptitudinile, sau pentru a reveni asupra informațiilor învățate în facultate și a le sintetiza mai bine, poți susține teste (și obține diplome) Cambridge Assessment Teaching Knowledge Test. Acestea sunt: TKT Modulul 1, 2, 3, YL (Young Learners, deci pentru copii sub 11-12 ani) sau CLIL (Content and Language Integrated Learning – predarea diferitelor materii în limba engleză). E un certificat internațional pe care îl poți folosi oricând după aceea.

Cursurile tip CELTA sau TEFL

Cursurile internaționale CELTA (Certificate in Teaching English for Speakers of Other Languages)sau TEFL (Teaching English as a Foreign Language) sunt recomandate și utile din 2 motive. Primul este că sunt foarte, foarte serios făcute, oriunde în lume. Cu prezență obligatorie, teme, assignments, prezentări individuale, în pereche, etc. 

Al doilea motiv e că ele conțin informații didactice și activități la care nu ai acces în sistemul românesc de regulă. Înveți dedesubturile, bazele predării și logica ei, în alt fel decât la modulul psiho-pedagogic (aceste programe se asigură că înțelegi fiecare bucățică din informație prin teste și proiecte pe care le ai de făcut permanent). 

Urmarea unui program de Master

Masterul îți permite să duci la un nivel superior cunoștințele tale. Dacă și lucrezi în perioada în care studiezi la Master (foarte comun, recomandat), ai ocazia să vezi și cum se transpun practic aceste cunoștințe și să faci diverse experimente didactice. Poți alege dintr-o gamă variată de programe de Master axate fie mai mult pe partea didactic pedagogică, fie mai mult pe cea lingvistică sau de Traduceri, fie să te îndrepți spre studii literare.

Profesoara de engleza la biblioteca ii arata unui baietel blond in camasa in carouri ceva intr-o carte

Dacă visul tău este să devii profesor și să predai engleza pentru copii, trebuie să știi că la școlile de limbi străine cum ar fi FollowMe ai parte de grupe echilibrate, de maximum 9-10 cursanți de același nivel.

Vreau să predau limba engleză la școlile FollowMe. Ce cerințe trebuie să îndeplinesc?

Școlile de engleză FollowMe funcționează în București din 1998. Prima dintre ele deschisă în cartierul Titan, acum sunt în număr de patru și aduc engleza mai aproape de copiii și adulții români din Vitan, Drumul Taberei, Ghencea. Sunt în permanentă extindere și adesea echipele caută colegi noi, pentru noi cursuri! Iată de ce ai nevoie ca să devii profesor de engleză la FollowMe:

Un nivel de limbă B2+

Și asta cu adevărat, nu din pix. Trebuie să cunoști bine limba engleză nivel intermediar avansat deoarece vei lucra, cel mai probabil, cu copii mici dar și mari, cu adolescenți care se pregătesc pentru examene Cambridge First, Advanced sau cu adulți de diferite niveluri de cunoștințe. Deci C1, C1 ar fi un avantaj!

Răbdare și disponibilitate de a învăța

Dacă crezi că ești super-calificat doar pentru că ai terminat facultatea, posibil să nu fie aici locul tău. Noi credem că meseria de profesor de engleză se învață în ceva mai mult timp și se perfecționează permanent: de aceea noii profesori sunt trainuiți în cadrul școlii (chiar dacă au ceva experiență), de aceea se organizează ședințe săptămânale cu echipa de profesori, participăm la seminarii, webinars, conferințe și altele, an de an. Și mai ales, discutăm despre cursurile noastre – constructiv, în ideea de a găsi mereu idei și mai bune sau soluții pentru problemele apărute. 

Ca să ai succes și să fii satisfăcut de activitatea ta, trebuie să pornești de la premiza că nu o să îți iasă totul bine zilnic, de la început. Atunci când simți nevoia, caută sfatul și ideile celor din jur.

Am vorbit până acum mai ales despre răbdare… cu tine. Aceasta e esențială pentru a putea avea răbdare și blândețe și cu persoanele cu care vei lucra – cursanții tăi!

Disponibilitate pentru un program tipic pentru domeniul educației

… dar atipic pentru alte joburi. Adică este exclus să reușești să ai zilnic ore în intervalul 09 – 16. Asta pentru că grupele de curs se formează atunci când copiii, respectiv adulții sunt disponibili: înainte de școală, în cadrul copiilor de gimnaziu, sau după școală, grădiniță sau serviciu, adică în partea a doua a după-amiezii, pentru restul cursanților.

Energie!

Da! E nevoie de energie pentru a anima, încuraja, îndruma, inspira cursanții. Energie nu ca să le vorbești minute în șir (nu adoptăm această metodă), ci pentru a îi organiza și reorganiza pentru diferite activități, a modera activitatea lor, a fi cu urechea în 3-4 părți deodată și a lua pe moment decizii cu privire la cel mai eficient tip de corectare sau de predare. Și… să fii dispus să cânți, să dansezi, să faci fețe amuzante, stretching și așa mai departe când simți că pierzi atenția celor din fața ta :). Dacă rezistența la stres ține mai mult de filozofia de viață pe care o adopți și de cum intrepretezi tu personal evenimentele din jur (deci o poți ajusta), nivelul nativ de energie este vital, pentru că din ea va trebui să hrănești zeci de cursanți!

absolventa de facultate de engleza blonda care zambeste

Ești absolventă de facultate de limbi străine și te gândești să devii profesor de engleză? Este o meserie minunată care te va expune la sute de inimioare iubitoare, minți curioase, fețe și mâini poznașe. Trebuie doar să fii deschisă în fața lor!

O minte deschisă

Ca în orice meserie în care e necesar lucrul cu oamenii, o minte și o mentalitate deschisă ajută foarte mult. Vei cunoaște o multitudine de tipologii umane, de situații de viață, de tipuri de reacții. E important ca un profesor de engleză să fie capabil să privească întotdeauna partea cea mai luminoasă din orice persoană, să prețuiască elevul pentru persoana care este el, și nu pentru nivelul său de engleză și să nu judece părinți, copii, bunici. Să încerce pur și simplu, în orice moment dat, să facă tot ce e mai bun și mai util pentru elevii lui și atât. La fel de important e să fie pregătit să se replieze dacă o anumită metodă sau abordare, didactică sau psihologică, pare să nu meargă – mai pe scurt, să fie flexibil.

E benefic de asemenea să ai cunoștințe din domenii conexe (artă, științele naturiii, istorie, sociologie, etc) sau legate de psihologie și de felurile de învățare (ca de exemplu, câte tipuri de inteligențe există). Școala în general și limba engleză în particular nu mai înseamnă doar exerciții, gramatică, traducere. În lecțiile tale, începând de la cei mai mici cursanți, vei discuta despre alte ramuri ale vieții, veți face proiecte, dezbateri, prezentări.

Am descris mai pe larg ideea noastră despre cum trebuie să fie un profesor bun aici.

Ce tipuri de cursuri predă un profesor de engleză la școlile FollowMe

În cazul în care te tentează să devii profesor la FollowMe, vei lucra, probabil, cu mai multe categorii de vârstă și cu niveluri de limba engleză diferite. Iată pe scurt despre ce e vorba:

Cursuri pentru copii

Cursurile de an școlar pentru copii, care încep în septembrie și se termină în iunie, sunt structurate astfel încât să aibă două ședințe pe săptămână, cu durata variabilă în funcție de vârstă (de la o oră cu cei foarte mici, preșcolari mai exact, până la două ore cu copiii de gimnaziu și liceu). Lucrăm după materiale Premium (seturi de manuale și caiete de activități), însă activitatea noastră cuprinde și o mulțime de jocuri didactice, activități de conversație, de Writing creativ, dezbateri și așa mai departe. Plus teste periodice, pentru evaluarea progresului copiilor.

Cursuri pentru adulți

Modulele pentru adulți, structurate pe niveluri de cunoștințe – începător, A1, A2, B1, B2 – durează aproximativ 4 luni fiecare și conțin tot două ședințe pe săptămână, a câte două ore și jumătate. Urmând o programă Oxford University Press, ele sunt menite să le asigure cursanților atât acumularea cunoștințelor specifice nivelului, cât și a abilităților de înțelegere și producție necesare pentru a comunica eficient, oral și în scris. Din nou, rolul profesorului este de a îi ghida în cadrul diverselor activități și de a le conferi încredere în ei pentru a deveni autonomi în utilizarea limbii.

Cursuri de pregătire a examenelor Cambridge

În cazul copiilor de peste 8 ani, Cambridge a devenit o parte însemnată a existenței noastre. Lucrăm subiecte de examen de Speaking în clasă cu aproape toate grupele. Mulți copii aleg să susțină examenul și fac pregătire suplimentară. Iar în cursul verii, organizăm cursuri speciale de pregătire Cambridge pentru nivelurile YLE Starters, Movers, Flyers, A2 Key, B2 Preliminary, B2 First și C1 Advanced. Pe durata acestor cursuri, lucrăm subiecte autentice de examen pentru fiecare nivel și îi învățăm pe cei mici cum să le abordeze, exersând mai ales părțile de producție: Speaking și Writing.

Iată în foarte puține cuvinte ce înseamnă și cum devii profesor de engleză – un profesor așa cum trebuie! Reține: cunoștințele se pot și se vor îmbunătăți constant, importantă este o inimă și o minte deschisă. Îți dorim mult succes pe acest drum făuritor de destine!

Sursa foto: Unsplash

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.