Dacă te-ai interesat până acum de cursuri de limba engleză, fie ele la o școală specializată sau în privat, sub formă de meditații, cu siguranță ți s-a menționat că punctul de pornire al oricărui curs e reprezentat de testul de evaluare inițială, sau testul de plasament. În urma acestuia profesorul coordonator sau meditatorul decide ce fel de grupă și ce fel de materiale de studiu sunt potrivite pentru a maximiza șansele ca tu să ai cât mai rapid un progres cât mai mare.
Ce este un test de plasament și ce urmărește
Testul de plasament e un instrument menit să te ajute pe tine, cursantul, sau pe copilul tău, dacă ești părinte, să găsiți varianta optimă de curs. Acel curs de engleză unde să te simți confortabil, să înveți lucrurile pe care încă nu le știi, dar pe care să le poți lega de noțiunile deja familiare.
Testul de evaluare inițială urmărește mai mulți parametri și nivelul de eficiență la fiecare dintre ei, dar și nivelul de competență general la limba engleză:
- cunoștințele de vocabular. Fără cuvinte… nu e nimic, nu putem vorbi de o limbă străină.
- cunoștințele de gramatică. Până la ce nivel a studiat cel evaluat timpurile verbale și alte structuri, dacă le poate folosi transmițând un mesaj inteligibil și corect
- capacitatea de a înțelege limbajul oral. Dacă întrebările adresate sunt descifrate din prima (la viteză naturală a vorbirii) sau trebuie repetate, simplificate, etc
- capacitatea de a înțelege textele scrise (la prima lectură) și de a le citi (pronunța) corect.
Aceste abilități sunt evaluate începând de la simplu la complex – mai întâi candidatul va răspunde la cerințe de nivel elementar, apoi pre-intermediar etc. Testul se oprește atunci când observăm că nivelul celui examinat a fost depășit.
Încadrarea se face în funcție de definițiile din cadrul European de Referință pentru limbile Străine, nivelurile pre-A1, A1, A2, B1, B2, C1, C2. Aceste niveluri sunt descrise oficial prin afirmații referitoare la ce pot face utilizatorii cu limba engleză atunci se află la un anumit nivel.
Ca atare, nu e important doar ca cel evaluat să rezolve corect un exercițiu în care are de completat, să zicem, forma de trecut a verbelor. E necesar să poată povesti liber și coerent o întâmplare sau niște acțiuni din ziua precedentă.
În ce constă testul pentru copii și adulți
Testul pentru copii poate fi, în funcție de vârstă, oral sau oral și scris.
Pentru copiii de 4-7 ani, e evaluată capacitatea de înțelegere a întrebărilor și comenzilor simple în engleză, adesea folosind un suport de curs vizual (o carte cu poze, obiecte din sala de clasă). Pentru a fi încadrat la o grupă de nivel 2 (mai avansat, dar tot pre-A1), copilul trebuie să răspundă la întrebările adresate identificând (arătând) diferite poze ce conțin animale, părți ale corpului, mâncăruri, hăinuțe, obiecte din clasă jucării, să exprime poziția acestora (on the desk / under the chair, in the box) și numărul lor (5 apples). De asemenea, va fi testată înțelegerea unor acțiuni și structuri simple în engleză (have got, can, is flying, is running, is sleeping etc) și capacitatea sau ușurința de a citi cuvinte sau propoziții simple. Posibil să fie folosite jucării, flashcards, comenzi sau jocuri ca Simon Says – suntem atenți și la stilul de învățare al copilului.
Pentru copiii de 8-18 ani, testul cuprinde o scurtă parte orală (5-10 minute) și una scrisă. Testul de plasament la engleză oral verifică, prin întrebări personale (nume, vârstă, familie, hobby-uri, evenimente din vacanța / weekend-ul trecut, planuri de viitor, experiențe de viață, situații ipotetice) cât de bine stăpânește elevul noțiunile de gramatică și cât de fluent / coerent se exprimă, de asemenea dacă poate înțelege cu ușurință interlocutorul.
Testul scris implică cerințe de vocabular (cuvinte pe diferite teme), exerciții de gramatică introduse în ordinea complexității, de la timpul prezent la trecut, viitor și timpuri mai complexe) și în cazul copiilor peste nivel A1, un text de redactat, pentru a vedea capacitatea de exprimare liberă și atenția acordată ortografierii cuvintelor.
În ce constă testul de plasament pentru adulți
Testul de evaluare inițială la engleză pentru adulți începe cu partea scrisă, unde vei întâlni un mix de întrebări personale simple (în care sunt folosite timpuri verbale de bază) și exerciții de gramatică și vocabular tip grilă, dar și cu răspunsuri ce trebuie redactate. Prima parte a testului conține itemi de nivel elementar, a doua parte de nivel pre-intermediar (aici apare și redactarea unui text), a treia parte nivel intermediar smad
Testul scris e urmat de câteva minute de evaluare orală într-un format prietenos, în care adultul are ocazia să vorbească puțin despre el, ghidat de întrebările examinatorului și să ofere informații despre obiectivele sale legate de studiul limbii engleze (motivația de a studia, ce anume îl interesează cu precădere). Ulterior, se recomandă participarea la un curs de engleză adulți de începători, nivel elementar, pre-intermediar, intermediar, sau intermediar avansat.
Pentru testul de plasament GRATUIT în vederea încadrării într-o grupă / stabilirii unui nivel și recomandării unui curs, nu e necesar să înveți ceva anume sau să recapitulezi înainte. Ideea este să evaluăm cunoștințele actuale, fără upgrade, ca să știm exact unde e de lucrat!
Importanța unui test de plasament sau evaluare inițială la engleză
Atât eu, cât și colegele mele am observat o sumedenie de reacții la testele de plasament de la școlile FollowMe de-a lungul timpului.
- Falsa modestie: Sunt începător / vreau să o iau de la început să înțeleg mai bine. Nu e nevoie de test de plasament.
Mulți adulți spun acest lucru – ceea ce ei nu înțeleg este că la grupa de începători, cursanții se zbat să pronunțe I am from Romania sau She is a teacher. Că acolo vor întâlni persoane care chiar nu au studiat niciodată, nu pot citi și nu pot înțelege ceea ce li se spune în engleză. Cam deloc.
Dacă ai studiat engleză în școală dar nu poți să vorbești, NU ești începător.
Dacă înțelegi câteva replici din filme sau atunci când ți se pun întrebări simple, dar nu știi să răspunzi în propoziție sau frază, cel mai probabil nu ești începător. Foarte posibil e să fii nivel elementar.
- Supraevaluarea: “Vreau să dea C1 anul acesta.”
La extrema cealaltă se află unii părinți, care supraevaluează nivelul copilului (mai ales al adolescentului în clasa a X-a sau a XI-a) fără a avea cunoștințe în domeniu. Literele pe care le folosim în lumea cursurilor de limbi străine: A1, A2, B1, B2, C1, C2 nu sunt pur și simplu niște litere – reprezintă niveluri de cunoștințe pentru care e nevoie, la fiecare în parte, de peste o sută de ore de studiu activ, pe lângă învățarea pasivă care se întâmplă din cărți / filme.
C1 (avansat) se întâmplă să fie un nivel avansat pentru care sunt necesare o mulțime de competențe pe lângă foarte buna stăpânire a gramaticii și vocabularului (redactare profesionistă de diferite tipuri de teste, tehnici de dialog și interactivitate, capacitatea de a înțelege nuanțe în textele scrise sau în înregistrări), o foarte bună putere de concentrare în condiții de stres pe parcursul a câteva ore.
Acestea se capătă treptat, cu siguranță în mai mult de 1-2 luni și nu se pot cumpăra. Se pot cumpăra: explicații, cărți și culegeri performante, clare, oportunitatea de a exersa ghidat de un profesor foarte bun și înconjurat de alți copii cu aceleași cunoștințe și țeluri, dar nu cunoașterea – de acest proces este responsabil elevul. Poți citi în articolul nostru câte ore de studiu sunt necesare pentru a parcurge nivelurile de cunoaștere până la C1.
- “A fost nivel B1 anul trecut, acum este B2.”
Deși este posibil să fi urmat un curs de un anumit nivel sau chiar să deții un atestat (din școală, facultate, de la un anumit centru), asta nu înseamnă automat că te afli, cu adevărat, pe treapta următoare. În primul rând, nu toate școlile / profesorii încadrează elevii exact la fel, respectând 100% grila CEFR.
În al doilea rând, învățarea e un proces nu întotdeauna liniar și salturile, mai ales de la intermediar la intermediar avansat și apoi avansat, sunt foarte mari. Adică ceea ce ar trebui să poți face cu limba engleză ca să fii cu adevărat încadrat la B2 este mult mai greu decât la B1. În favoarea ta este să înțelegi cât mai bine care sunt acele arii ce încă prezintă lacune și să le dezvolți cât mai bine.
- Nu mă interesează gramatica, ci conversația.
Poate că acesta e obiectivul tău final, dar ai în față pe cineva care înțelege cum funcționează învățarea unei limbi și știe că pentru a conversa, creierul are nevoie să știe cuvinte și să înțeleagă regulile după care acestea se îmbină. Așa cum nu poți face un experiment la chimie fără să știi… ceva chimie, în același fel nu poți trece direct la practică nici în limba engleză, fără conținut.
În concluzie, atunci când programezi și te prezinți la un test de plasament sau evaluare inițială alături de copilul tău, ascultă cu deschidere ceea ce îți explică profesorul. E doar în beneficiul vostru!
Ce urmează după un test de plasament
Imediat după test, vei primi informații despre ce merge bine și ce mai trebuie îmbunătățit. E foarte important să asculți (activ!) părerea profesorului, lăsând la o parte așteptările tale, mai ales ca părinte, de la acel test de evaluare. Așteptările trebuie mutate către finalul cursului!
Profesorul va face însemnările necesare pe testul de plasament pentru a reuni ulterior mai mulți elevi compatibili ca vârstă, nivel și obiective într-o grupă, astfel încât să lucreze armonios împreună.
Apoi va fi ales un set de manuale potrivit (din nou, potrivit pentru vârsta și nivelul copilului, astfel încât să învețe lucruri noi, dar lăsând ceva timp liber pentru integrarea lor cu informațiile deja cunoscute și pentru a exersa suficient producția liberă, orală și scrisă).
Vei fi anunțat de orar și… cursul poate să înceapă! Atenție: e de preferat un curs de engleză cu întâlniri mai scurte și mai dese (1-2 ore de două ori pe săptămână), combinat cu un regim de teme pentru acasă echilibrat (15 minute) pentru a facilita învățarea și consolidarea cunoștințelor, unuia ce are loc mai rar, dar cu o durată a ședinței mai mare. Așa funcționează lucrurile – nu e suficient să auzi și să înțelegi explicații clare, creierul are metodele lui de învățare!